De la 1 Ianuarie 2019 romanii vor primi bani pentru energia produsă

De la 1 Ianuarie 2019 romanii vor primi bani pentru energia produsă 1200 800 Mihai Toader-Pasti

După mai mult de 2 ani de când am început această inițiativă, ne pregătim să trecem într-o nouă etapă. După publicarea legii prosumatorului în Monitorul Oficial, astăzi au fost publicate și mult așteptatele norme de aplicare are ANRE și vor intra în vigoare de la 1 Ianuarie 2019.

Pentru a primi bani pentru energia injectată, prosumatorii trebuie să:

  • activitatea principală a prosumatorului persoană juridică nu este producerea energiei electrice;
  • puterea electrică a centralei electrice este de cel mult 27 kW pe loc de consum;
  • energia electrică este utilizată pentru alimentarea consumului propriu de energie electrică al prosumatorului
  • sistemul de măsurare a energiei electrice se realizează fie cu contoare inteligente, fie cu contoare care permit cel puțin citirea la distanță

Cine plăteste pentru achiziționarea și montarea panourilor:

  • prosumatorul, în cazul persoanelor juridice;
  • de către operatorul de distribuție, în cazul persoanelor fizice care nu au accesat programul de finanțare de la AFM.
  • de către prosumatorul persoană fizică pentru un contor inteligent, în cazul persoanelor finanțate de la AFM

De ce acte ai nevoie:

  • informații privind echipamentele de măsurare a energiei electrice montate în instalațiile de utilizare și caracteristicile acestora, altele decât cele achiziționate de operatorii de distribuție;
  • [doar pentru persoane juridice] certificatul constatator, în original sau copie emis oficiul registrului comerțului, cu informații complete care să reflecte situația la zi a solicitantului.
  • Dacă toate actele sunt conforme, atunci operatorul de distribuție emite certificatul de racordare pentru locul de consum și de producere
  • În baza certificatului de racordare, prosumatorii solicită furnizorilor de energie electrică cu careau contract, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice

Cum se face regularizarea:

  • lunar, pe factură, cu semnul – (minus) a cantității de energie injectată și înmultită cu prețul mediu PZU din anul precedent, valoare nepurtătoare de TVA. Valoarea considerată acum raportată la prețul mediu PZU din 2017 este de 22.7 bani/kWh
  • dacă prosumatorul va trebui să primească bani, aceștia vor fi raportați la următoarea factura, după 12 luni valoarea va fi plătită prosumatorului de către furnizor
  • pentru persoanele fizice, daca valoarea depășește 100 lei, aceasta nu se raportează și va fi plătită prosumatorului de către furnizor

Vezi aici ordinul pentru aprobarea regulilor de comercializare a energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW aparținând prosumatorilor, semnat de Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei Dumitru CHIRIȚĂ.


📬 Dacă vreți să vă abonați la informații cu privire la procesul pentru a deveni prosumatori,
vă puteți înscrie aici.

💬 Pentru sfaturi, idei și recomandări, vă așteptăm în Comunitatea Prosumatorilor, ce are peste 2500 de membri de actuali sau viitori mici producători de energie.

  • Cum rămâne cui cei off-grid ?

  • Nici un comentariu? E drept e cald articolul, de 2 zile. Credeam ca sunt mai mulți interesați.
    Sunt Călin de la stejarmasiv.ro si vreau acceptul vostu să va citez pentru a publica un articol pe aceasta tema. Am ajuns la voi citind pe pagina EFdeN si ideea de case pasive, izolare termica si independenta energetica suna puternic in urechile mele.
    Am sa va mai citesc,
    Sa va mearga bine tot ce faceti!

  • Prosumatorul investeşte, Electrica se înbogățeşte. Prima dată ar fi mult mai cinstit dacă compenzarea ar fi între kwh produs cu kwh consumat din rețea şi după aceea prețul diferenței de kwh să fie facturat cu plus sau minus. În al doilea rând , fără nici o investiție, distribuitorul la dublu preț vinde energia produsă de prosumator înapoi pentru prosumator. Vara prosumatorul are şanse să injecteze mai multă energie în rețea decât consumă. Pentru asta o să primească 0,227 lei/ kwh. Iarna când consumă mai mult din rețea , atunci recumpără energia produs tocmai de el, dar acum cu prețul de 0,46 lei/ kwh+accizele+TVA+etc. Din aceaste cauze o situație şi o modalitate cinstită ar fi compenzarea anuală şi în kwh. Diferența să fie convertit în bani şi facturat. În strãinătate aşa se procedează. Nu ar trebui să reinventăm roata numai să copiem ce funcționează.

  • Salutare tuturor . Eu am un 5.5KWh instalat de 3 ani OffGrid instalat de mine. Noi ca cred ca sunt mai multi care au deja un sistem deja mai mare sau mai mic cum facem sa devenim prosumator. Noi nu avem acte de instalare de o firmă autorizată care este posibilitatea . Eu nu înțeleg de ce numai in romania avem atâtea bețe în roate ca până la urmă este și avantajul lor

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ghidul Prosumatorului Sustenabil (beta)
Chatbot WordPress plugin by Kognetiks